Botoşanii de altădată
Legenda Dorohoiului: Bărbatul care a alergat toată viaţa după o…himeră

Legenda Dorohoiului, ca având un sâmbure de adevăr, este susţinută de afirmaţia anonimului autor al cronicii Huru, care numea Dorohoiul – Doroca.

Generalul tânăr şi frumos, dar cu sufletul zbuciumat

 

De asemenea A. I. Odobescu – pe baza unor prime descoperiri – a emis părerea potrivit căreia colonii romani „se vor fi întins prin munţi dincolo de Bucovina”, iar săpăturile arheologice mai noi, efectuate în zona oraşului, au scos la iveală importante urme materiale de locuire din epoca dacic şi cea romană.

 

După ce romanii au cucerit Dacia şi s-au întărit în cetatea apărată de munţi a Transilvaniei, dacii liberi de prin părţile Dorohoiului de azi le tot stârneau liniştea, hărţuindu-i pe hotare. Împăratul plănuia să-i supună, măcar încetul cu încetul.

 

În vremea asta era în slujba măriei sale un general tânăr şi frumos, dar cu sufletul zbuciumat, pe nume Iperiod Dorohid.

 

"Tânjesc după cuvântul tată"

 

-    Spune-mi Dorohid, ce gânduri negre te frământă, de eşti aşa de amărât?

-    Vreau si eu măcar un copil, preabunule şi slăvite împărate, ca toţi oamenii. Tânjesc după cuvântul tată. Dar soaţa mea nici nu vrea să audă de asta.

Curând Dorohid primi scrisoare de la tatăl său:

-    Sunt bătrân, Iperiod, ca mâine am să plec pe celălalt tărâm şi voi muri cu inima îndurerată, ca n-are cine-mi duce focul vieţii mai departe. Cere-i împăratului să te trimită în Dacia. Caută-ţi  acolo soţie pe potrivă şi-mi trimite un nepot.

Cuvintele bătrânului l-au îndurerat şi mai mult pe general. Scrisoarea însă a căzut în mâna împăratului. Citind-o, s-a înduioşat şi l-a chemat la sine pe Iperiod:

-    Pleci în Dacia. Treci munţii să-i potoleşti pe dacii liberi. Ridică un castru şi rămâi acolo să-i vegheze. Nu va trebui să-ţi dai prea multă osteneală. Luaţi prin surprindere, ei vor înălţa steagul cel alb. Mai greu va fi să te opreşti la timp, legând cu dânşii prieteşug. Însă vezi că răposatului tarabostes i-a rămas o fată de-o ciudată frumuseţe, Doroca, nume, care, după spusa unora, ar însemna „suferinţă în aşteptarea celui ce va să vină”. Ai grijă să nu ţi se întâmple ceva rău…!

Astfel a trecut Dorohid munţii. Dacă i-a suspus pe dacii aceia, s-a împăcat cu dânşii, prilejuindu-le toată liniştea negoţului. Le-a cerut doar să o vadă pe Doroca. Ardea de nerăbdare s-o cunoască, socotind că zeii l-au ajutat să împlinească rugămintea tatălui său şi că tocmai de aceea l-au trimis aici. Dar oamenii tăceau privindu-l înspăimântaţi. Nimeni nu cuteza să-i răspundă. În cele din urmă un dac mai în vârstă ieşi înainte şi-i grăi:

 

Doroca nu-i o fiinţă ca oricare

 

-    Greu lucru ne ceri, generale. Asta nu-i cu putinţă!

Iperiod se încruntă, plin de îndoială.

-    De ce? Întrebă el cu glas stăpânit. Aţi văzut vreun general roman răpind fecioare?

-    Doroca nu-i o fiinţă ca oricare. E „zâna lacului” din vale. Are părul de aur şi trupu-i străluceşte ca gheaţa. Doar noaptea, pe lună plină, apare câteodată în luciul apei. Fă strajă şi poate că ai s-o vezi, numai să te ajute zeii voştri şi mai ales ai noştri, între care ş ea are un tărâm menit.

-    Amarnic de rău îmi pare…se poticni o clipă generalul dar să ştiţi că şi-n Elada şi-n Troia cea veche au trăit oameni pământeni ce-au putut cunoaşte zeiţe… O fi adevărat că tatăl ei a fost chiar răposatul tarabostes şi slăvit rege?

-    Acest slăvit rege a fost un zeu, generale, care-a plecat nu prea departe de noi! – îndrăzni semeţ bătrânul. Doroca va fi o pământeană, urmă dânsul mai potolit, numai când s-o ivi „cel ce va să vină”…Asta i-au prezis ursitoarele., încheie bătrânul ocolind sfada.

-    Voi sta de strajă nopţi în şir, până o voi vedea. Credinţa mea este că Doroca va fi o pământeană, neaflându-se prea departe de noi. Iar eu îi sunt ursitul, precum se arată în semnele sacre.

Legendele Botoşanilor de Elidia Agrigoroiei spun că ,bătrânul dac, credincios zeilor vechi, ar fi cântărit cu înţelepciune asemenea veste, socotind împreună cu ceilalţi daci cum că străinul poate avea dreptatea lui, dacă-l va ajuta soarta.

 

O fată neînchipuit de frumoasă

 

Dar iată, că, din senin,cerul se acoperi. Un întuneric ca înserarea cuprinsă lumea în plină zi. Şi vara întreagă se arătă bogată în ploi. Norii plumburii trimiteau stropi grei, nemiloşi. Apa lacului creştea zbătându-se învolburată între maluri. Şi luna nu se arăta. Iperiod aştepta cu nerăbdare. Ca să-şi treacă vremea, muncea din greu, cărând piatră şi lemn pentru palisadă, dimpreună cu oştenii săi. Curând, castrul începu să-şi arate înfăţişarea.

 

Într-o bună zi apăru şi soarele. După vreo săptămână zarea s-a limpezit cu totul şi fu lună plină. Afară se vedea ca în palmă şi Dorohid se puse pe strajă. Era linişte, o linişte dincolo de lume. Lacul şedea neclintit. Deodată se s-a auzit un clipocit. Apoi altul şi altul. Cineva se apropie şi Dorohid sta înmărmurit, pradă parcă unei năluciri. În faţă i s-a arătat o fată neînchipuit de frumoasă, cu zâmbet luminos. Îl privea printre răchiţi şi stufărişuri şi, învârtindu-se  iute când şi când, asemenea unui vârtej, îi zâmbea iar încă mai frumoasă.

-    Dorohid, Dorohid, de când te aştept, i-a şoptit fata, dat tot atunci se făcu nevăzută.

Apoi un vânt vrăjmaş începu să sufle. Zarea se întunecă iarăşi şi ploile nu mai conteniră pănă-n  târzie toamnă, când ninse din belşug.

-    Of, amar de sufletul meu! Se tângui Iperiod.

Slăbise şi gândurile nu-i mai erau decât la Doroca.

 

Într-o dimineaţă porni prin zăpadă, spre lac. Viscolise, iar fulgii sclipitori luceau ici şi acolo la soare, într-un tărâm al liniştii neclintite. 

-    Doroca! Strigă el, dus tot înainte în dalba împărăţie. Doroca! Ieşi de acolo şi vino la mine!

-    Ce faci omule, aici? Îl bătu pe umăr o bătrână. Au nu ştii tu oare că Doroca este o nălucă? Când ai să înalţi acolo sus o cetate, în care trăiască laolaltă dacii cu romanii, numai atunci Doroca va fi pământeană.

-    De eşti tu o vrăjitoare, ce stăpâneşti lacul, în genunchi te rog: dă-mi-o pe Doroca. Îndură-te de-un suflet ostenit şi nu-mi mai chinui zilele. E tot ce mi-am dorit pe lumea asta!

-    Zarurile au fost aruncate, omule! Prezicerea s-a făcut şi drum nu-i decât înainte. Doroca va avea copii mulţi , aşa cum doreşti tu!

 

"Vom face cetate şi-i vom zice Doroca"

 

S-a întors generalul şi, sfătuindu-se cu dacii şi romanii, aceştia  i-au spus, toţi ca unul:

-    Vom face cetate şi-i vom zice Doroca! Una strălucitoare, din aur şi raze de lună, ca nimeni alta.

Au înălţat ei cetate mândră, în care s-au mutat daci şi romani. Şi-au venit pe lume copii, mulţi copii daco-romani.

 

Dar în fiecare noapte cu lună plină, Iperiod Dorohid era văzut rătăcind pe malul apei.

-    Doroca, Doroca! şoptea el.

-    Dorohid, Dorohid! Răspunea hăţişul apelor, poate din tainice străfunduri, poate din neclintita singurătate a stuhurilor şi a bătrânelor sălcii răsucite bizar.

 
 

După numele lui Dorohid şi al Dorocăi, acelei aşezări i s-ar fi zis Dorohoi, căci oamenii locului s-au socotit urmaşi din ginta slăviţilor întemeietori.

download from google playdownload from apple store

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Legenda Botoşaniului: Un copil sărac şi fără tată a dat numele oraşului 

 

Cătălina CHIRU
Pământul bogat din Nordul sărac al României și o sărbătoare astăzi cu totul uitată - FOTO
În urmă cu 40-50 de ani, în duminica cea mai apropiată zilei de 6 august, în nordul județului Botoșani se sărbătorea Ziua Minerului.
Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Botoșaniul și-a căpătat renumele de ”oraș al geniilor”. De la Eminescu până la Iorga, de la știință la poezie, urbea moldavă a dat țării și lumii minți luminate și vizionare.
Botoșăneanul care l-a ”ales” pe Cuza domn apoi l-a urmat în exil, s-a preocupat și de recunoașterea celor doi fii nelegitimi ai fostului domnitor
Istoriografia românească îl prezintă pe acest ilustru botoșănean drept prieten și colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar adevărul nu este nicidecum departe.
Povestea dramatică a unei pianiste de geniu: ”Dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei!”
Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Cum a ajuns tatăl lui Eminescu să fie ”închis” la mănăstire, după ce a botezat un viitor mire în biserica de la Ipotești
Destinul familiei Eminovici este unul deseori analizat, detalii de tot soiul apărând de-a lungul timpului, fie că vorbim despre surse credibile, științifice, ori dintre cele care fac mai degrabă obiectul senzaționalului.
Geniul exmatriculat din liceul botoșănean: Şi faţă de alţii şi faţă de mine însumi, nedreptatea mi-a fost totdeauna odioasă
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea, la Botoșani, a celui mai mare istoric al românilor. 
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO
Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
Sondaj
Doriți comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale?
Da
Nu
Nu votez
Declaraţia zilei
„Dacă nu se respectă anumite reguli, în general nu doar în bucătărie, se pot întâmpla anumite lucruri care să-ți strice mâncarea, să aibă un gust mai sărat decât trebuie sau să fie arsă sau diferite particularități de ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Vremea
astăzi
Botosani
12.8 o C
Dorohoi
12.8 o C
Bucecea
12.0 o C
Darabani
12.3 o C
Saveni
13.2 o C
Ştefăneşti
14.2 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2024 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.