Botoşanii de altădată
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO

”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...

Este cetățean român și american, iar viața și-a consumat-o fără limite. Astăzi trăiește în Germania, la Munchen, și – la cei 98 de ani împliniți la sfârșit de ianuarie - rămâne conectat la viață, la frumusețile ei, la fiecare colțișor de lume din care păstrează amintiri. Un spirit viu, într-o minte de aristocrat, Mircea Carp dovedește și astăzi o rigurozitate mentală, o disciplină a profesiei greu de atins și, mai ales, greu de înțeles în zilele noastre. I se spune, de altfel, decanul de vârstă al jurnalismului românesc de calitate.

 

Fiul ofițerului de cavalerie Constantin Carp și al Ecaterinei, descendentă din familia lui Lascăr Catargi (prim-ministru al României în patru rânduri), nepot al lui Garabet Ibrăileanu, a cărui bibliotecă a epuizat-o în vremea liceului, Mircea Carp s-a născut la Gherla și a copilărit la Botoșani, apoi a urmat Liceul Militar la Iași și la Mănăstirea Dealu din Târgoviște, mai târziu devenind ofițer. A luptat în Al Doilea Război Mondial, însă în 1946, din motive politice, este exclus din Armata Română, iar în 1947 ajunge în închisoare.

 

În ianuarie 1948, deși în domiciliu forțat, reușește să fugă din țară. Ajunge în Austria, apoi, în 1951, în Statele Unite ale Americii. Aici va activa la postul de radio Vocea Americii. Este mai întâi crainic, apoi redactor și șef al secției române. Revine în Europa 22 de ani mai târziu, iar până în anul 1995 activează la Europa Liberă, ca director-asistent.




(Mircea Carp la Vocea Americii)

 

 

Amintiri stârnite de un interviu

 

Interviul pe care Botoșaneanul l-a publicat în luna martie, dedicat doamnelor din familia Pillat, a ajuns și sub privirile fostului director de la Europa Liberă, la Munchen, acolo unde locuiește astăzi Mircea Carp. Imaginile despre Miorcanii de demult, emoționantele povești de viață ale eroinelor familiei Pillat au stârnit amintiri dragi, din Botoșaniul interbelic, atunci când Mircea Carp locuia în vechiul, dar efervescentul târg moldav.

 

Doar Covid-ul – care l-a ”vizitat” în săptămânile din urmă – i-a mai temperat nerăbdarea de a ne povesti despre orașul copilăriei, despre oameni și locuri care astăzi sunt, pentru noi, istorie. O istorie la care ne întoarcem din ce în ce mai des, pentru a ne mai hrăni din parfumul vechilor grădini, din atmosfera de mare oraș european, așa cum erau Botoșanii în acele vremuri dintre cele două conflagrații mondiale.

 

”O deosebită plăcere și emoție mi-au făcut rândurile din interviul cu Monica Pillat, care mi-au readus în memorie Botoșanii copilăriei mele”, ne mărturisește autorul cărții ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”, o carte la care ne vom întoarce, mai ales că ea cuprinde și un capitol dedicat Botoșaniului.

 

Născut în anul 1923, Mircea Carp avea 3 ani atunci când familia a ajuns la Botoșani. Va rămâne aici vreme de 5 ani, dar se întoarce anual…

”în anii tinereții de mai târziu, spre a petrece vacanțe de vară de neuitat, cu prietenii copilăriei mele. Astfel am cunoscut, trăit și copilărit cu mulți dintre băștinașii orașului Botoșani, personaje-personalități,  rămase celebre în istoria orașului moldav”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

 

”Botoșaniului elegant și boieresc” și un avocat care intră în pana lui Păstorel

 

Cu o memorie de invidiat, dar și cu o vioiciune a spiritului cu adevărat molipsitoare, Mircea Carp ne mai predă o lecție de istorie a orașului. Una pe care nu o vom regăsi în manuale, tocmai pentru că ea este înmagazinată, într-un misterios cifru al memoriei, în chiar destinul de excepție al unui om care a marcat generații și generații de români din toată lumea. De aceea vocea de la radio devine astăzi, pentru botoșăneni, un tezaur cu prețioase amintiri.

 

 

 

Familia Carp a locuit în vecinătatea unuia dintre cei mai cunoscuți avocați din Botoșanii anilor 30.

 

”Printre aceste familii ale Botoșaniului elegant și boieresc, se numără familia avocatului Vasile Pilat, vecini cu familia mea, cu a cărui fiică, Liuca, am fost prieteni foarte apropiați în toți anii petrecuți la Botoșani”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

În ciuda aproximativei apropieri de nume, Vasile Pilat nu era rudă cu familia lui Ion Pillat, din Miorcani. Însă, într-un Botoșani monden și cu o viață animată, numele avocatului apare consemnat în numeroase cronici de târg. A rămas de pomină, legat de numele său, întâlnirea, la restaurantul Ciocârlia (lângă Hotelul Rareș) din Botoșani, dintre  marele epigramist Păstorel Teodoreanu și avocatul Vasile Pilat. În una din zile, Vasile Pilat îl roagă pe epigramist să îi dedice un catren. În urma orgolioaselor insistențe, ilustrul Păstorel a scris: "Pilit era Pilat din Pont,/ Ce îl aveau romanii,/ Dar mai pilit este Pilat,/ Ce-l are Botoșanii".

 

De altfel, foarte interesant și demn de consemnat este și faptul că scriitorul Adrian Marino era rudă cu avocatul Vasile Pilat (soția lui Vasile Pilat, Elena, fiind sora mamei lui Adrian Marino). Însuși Adrian Marino petrecea multe vacanțe la Botoșani, consemnând chiar mai târziu: „Mătuşa mea era o persoană fină şi superioară. Iar soţul său, Vasile Pilat, un boem chefliu incorigibil, cu viaţă dublă, foarte simpatic şi plin de umor. La Botoşani am trăit singurele momente plăcute ale copilăriei mele”.

 

O aleasă prietenie, în acea vreme, îl va lega pe Mircea Carp și de Adrian Marino, alături de care a petrecut la Botoșani multe momente din copilăria fantastică.

 

 

”Prietenii copilăriei mele din orașul drag și arhaic”

 

După 80-90 de ani, Mircea Carp ne oferă astăzi un dar de preț: imaginea unui Botoșani interbelic, locuit de oameni ”cari au fost”, vorba nu mai puțin celebrului Nicolae Iorga.

 

”Am cunoscut prin prietenii copilăriei mele din orașul drag și arhaic, familiile cu copii care mai mult sau mai puțin erau  nume ilustre ale vremii și locurilor: familia lui Tiberiu Crudu, comandant de străjeri, pedagog, unul dintre cei mai buni pedagogi ai învățământului secundar interbelic, ziarist, scriitor, folclorist, creator de școală (Școala Normală ”Mihai Eminescu” din Botoșani), denumit chiar al doilea Pestalozzi, susținător al Marii Uniri, model de moralitate și cultură;

Familia colonelului Ranet, cunoscut erou din Primul Război Mondial și voluntar, la cererea sa, în Al Doilea Război Mondial; familia profesorului Petre Irimescu, prefect de două ori al Botoșanilor și mare susținător al culturii și refacerii monumentelor culturale și bisericilor;

Familia profesorului Nicolae Blebea, vărul doamnei Pilat, cadru didactic renumit la Liceul Laurian, om harnic, corect, priceput, cu multă inițiativă în dezvoltarea școlilor, bibliotecilor, sălilor de sport, de muzică, renumit profesor de pian și de suflet al celui care va deveni celebrul pianist Corneliu Gheorghiu - pianist care peste aproape un veac a încercat la rândul său să descopere la Bruxelles  talentul pentru pian al nepotului meu Thomas Petre Carp;

Familia lui Constantin Abeles, renumitul pilot personal al unchiului meu, Paul Teodorescu, ministrul Aerului și Marinei. Abeles a instruit și educat sute de elevi piloți, mulți dintre aceștia devenind eroi ai aviației noastre, fiind fără încetare sufletul aviației civile și militare române. După război el a emigrat în America, acolo a fost și membru al consiliului bisericesc al românilor din New York. A participat în rang de comandant și pilot în război. Numele lui Constantin Abeles este gravat alături de ceilalți eroi aviatori și marinari, dragi generalului Paul Teodorescu, pe una dintre plăcile de marmură de la Mănăstirea dintr-un lemn de la Frâncești, județul Vâlcea”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(1923: Prima promoție de absolvenți ai Școlii Normale “Mihail Eminescu” Botoșani, în centru, pe scaun profesorul Tiberiu Crudu, foto Facebook / Botoșani- orașul de altădată)

 

 

”Pe deasupra noastră ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu”

 

Nu doar oamenii, ci și locurile îi trezesc amintiri și nostalgii lui Mircea Carp. În Botoșanii eminescieni, parfumul de tei devenea poezie, iar doamnele târgului stârneau fiori în inimile tinerilor îndrăgostiți.

 

Copilul care sărea geamul odăii, spre a se bucura de joacă, străbătea mai târziu străzile cu grădini parfumate, dar și potecile ascunse care stârneau în mintea de adolescent închipuite aventuri.

 

”Mă reîntorc la amintirile mele de copil, din Botoșani, la diminețile în care, după micul dejun, ieșeam repede, ca să nu fiu văzut și oprit, pe geamul de la camera mea și mă urcam în copacul cel mai înalt din grădina noastră, de unde dădeam semnal ”Tarzanilor” mei ca să ne întâlnim în ”jungle” deasă (grădina) de pe moșia boierului Climescu.

Cu copiii sau nepoții din familiile menționate băteam în lung și în lat strada Agafton, de la Bulevardul Eminescu până în afara orașului, prin grădinile parfumate ale proprietăților acestora, prin locuri cu poteci ascunse și pârleazuri sau prin parcurile din oraș cu copaci înalți și puternici, prin locurile de promenadă și unde se țineau concerte militare sau de defilare, sau pe unde se puteau admira toaletele cele mai atrăgătoare ale doamnelor de atunci”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(Oficialitățile orașului Botoșani în 1934, foto: Facebook / Botoșani- orașul de altădată)

 

O lume aproape de neînchipuit astăzi. Privind prin ochii copilului de acum aproape un secol, Botoșanii capătă aura de poveste. O poveste în care, totuși, oamenii trăiau cu adevărat, chiar ”sfințiți de poezia lui Eminescu”, iubeau uneori cu patimă, alteori adolescentin sau mânați de orgoliul duelurilor cavalerești.

 

”Totul se petrecea astfel în acel colț de lume minunat, în liniștea și atmosfera patriarhală a Botoșanilor mei, în care atunci se auzeau glasurile noastre pline de veselia copilăriei, iar pe deasupra noastră ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu.

Eram, fără excepție, răsfățații bunicilor, care ne opreau des la masa de prânz, ai părinților care ne cunoșteau de mici și ai căror copii mi-au devenit tovarășii de joacă sau prietenii tinereții de mai târziu”.

 

Liuca, Marioara, Trotki, Tucu, Nicușor, Ghighi… Colegi de care îl leagă și astăzi amintiri. Unii dintre ei au încremenit în propriile nume, alții au scris istorie pentru orașul și țara lor, urcând în carieră cu studii la Sorbona.

 

”Așa i-am cunoscut eu pe unii mai mici, pe alții mai mari, pe neuitata Liuca Pilat, de aceeași vârstă cu mine, dar și pe Marioara, fiica colonelului Ranet (flirtul meu de mai târziu). Colonelul Ranet avea o soție care trecea drept una dintre cele mai frumoase doamne ale Botoșaniului. Ea avea doi copii, pe Trotki, cu care am fost mai târziu coleg la Liceul Militar din Iași, și o fiică, pe Marioara, cu care am rămas în relații de prietenie multă vreme. Așa l-am cunoscut  pe Tucu Irimescu, de asemenea coleg de Liceul Militar  la Iași, pe Nicușor Vrancea, băiatul cunoscutului boier Vrancea, pe Ghighi Pilat, premiant în toți anii liceului (Laurian), mai târziu student notoriu la Sorbona, pe B. Dombrowski, nepotul amfitrioanei târgului Botoșanilor -  Tante Etelka-Ghika, iar cu ”B.” am fost o vreme coleg de liceu și la arma cavaleriei”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 

Copil de militar, al cărui tată era chiar comandantul Regimentului 8 Roșiori, Mircea Carp nu putea lipsi din viața soldaților. La fel cum nu rata niciun eveniment monden din târg, bineînțeles alături de tatăl său, colonelul Constantin Carp, și frumoasa Ecaterina, născută Catargi:

”În afara nenumăratelor ore și zile de joacă sau plimbări din adolescență, participam și alături de părinții mei la activitățile culturale ale orașului. Nu pot să uit cum, deseori, tatăl meu, colonelul Constantin Carp, comandant la Regimentul 8 Roșiori, și cu mama mea, Ecaterina, născută Catargi, mergeam cu mare entuziasm în manejul regimentului, ca să vedem ofițerii de cavalerie exercitând în vederea concursurilor hipice la care aveau să participe cu succes atât în țară, cât și în străinătate. Printre aceștia se numără  tânărul locotenent Climescu”.

 

Privind prin ochii unui copil năstrușnic, ai unui adolescent romantic, poate și ai unui tânăr cu aspirații înalte, care visa la o carieră de militar cel puțin la fel de strălucitoare și eroică precum a părintelui său, Botoșanii ne par astăzi un adevărat colț de rai. După cum știm, însă, totul avea să se năruiască spre anii 50. Mircea Carp însuși ajunge în închisoare, apoi emigrează în îndepărtate Americi. Întâmplări asupra cărora vom reveni. 

 

”Deși anii copilăriei mele au fost puțini, mi-au umplut sufletul și traista amintirilor numai cu momente de neuitat din copilăria frumoasă, lipsită de griji sau din tinerețea aceea romantică”,

Mircea Carp, fost director la Europa Liberă

 


(Mircea Carp la Europa Lberă)

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Botoșaniul și-a căpătat renumele de ”oraș al geniilor”. De la Eminescu până la Iorga, de la știință la poezie, urbea moldavă a dat țării și lumii minți luminate și vizionare.
Botoșăneanul care l-a ”ales” pe Cuza domn apoi l-a urmat în exil, s-a preocupat și de recunoașterea celor doi fii nelegitimi ai fostului domnitor
Istoriografia românească îl prezintă pe acest ilustru botoșănean drept prieten și colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar adevărul nu este nicidecum departe.
Povestea dramatică a unei pianiste de geniu: ”Dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei!”
Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Cum a ajuns tatăl lui Eminescu să fie ”închis” la mănăstire, după ce a botezat un viitor mire în biserica de la Ipotești
Destinul familiei Eminovici este unul deseori analizat, detalii de tot soiul apărând de-a lungul timpului, fie că vorbim despre surse credibile, științifice, ori dintre cele care fac mai degrabă obiectul senzaționalului.
Geniul exmatriculat din liceul botoșănean: Şi faţă de alţii şi faţă de mine însumi, nedreptatea mi-a fost totdeauna odioasă
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea, la Botoșani, a celui mai mare istoric al românilor. 
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO
Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Rana de pe obrazul Orașului Geniilor: Destinul dureros al casei care se prăbușește sub ochii noștri – GALERIE FOTO
În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.  
”Pe cine invităm la video” - Mineriada și botoșănenii, secvența care a făcut carieră: Ne dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea - FOTO&VIDEO
Greva minerilor din Lupeni, care în urmă cu o săptămână s-au blocat în subteran, a declanșat un adevărat remember istoric, televiziunile naționale întrecându-se în a redifuza imaginile care au îngrozit lumea la mijlocul anului 1990.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
"Am trimis opt jucători la echipa a doua. Ei toți, cei opt jucători, vor evolua în Cupa României, acum, cu Botoșani. Niciun jucător de bază nu va face deplasarea. Îi dăm posibilitatea lui Iftime, poate câștigă și el un meci ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9126 lei
USD
Dolarul SUA
4.6804 lei
CHF
Francul elveţian
4.9667 lei
GBP
Lira sterlină
5.6911 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4228 lei
XAU
Gramul de aur
266.7598 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2374 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1838 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1421 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2019 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6605 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.0 o C
Dorohoi
0.8 o C
Bucecea
1.9 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.