Botoşanii de altădată
Din legendele Botoşanilor: Eminescu şi-a construit fântână la Botoşani cu ajutorul unui bărbat acuzat de omor

Prin deceniul cinci al secolului nostru, după Movila din Grădina publică de odinioară, Parcul Mihai Eminescu de astăzi, se mai vedea o fântână părăsită căreia localnicii mai vechi îi spuneau Fântâna lui Mihai Eminescu.

Bolnav şi chinuit de gânduri grele, povesteau bătrânii, spre sfârşitul vieţii sale, Mihai Eminescu şi-a găsit sălaş în casa surorii sale, Harieta, din uliţa Sfântul Neculai. Dimineaţa pleca de acasă şi nu se oprea decât pe o bancă din adâncurile Grădinii publice.

 

Pe la începutul verii, un om care-şi ispăşise la ocnă vina de-a fi încercat să-şi ucidă iubita, umbla prin gradină, cântând un cântec:

 

Mi-ai fost iubită bună, credincioasă,
Şi amândoi am mers pe drumul drept,
N–aş fi putut să cred în veşnicie
Că altul ţi-e stăpân pe inima din piept.

 

Legenda spune că întro-zi, omul acela s-a aşezat alături de poet.

 

-    Vezi mata locul acela? i-a arătat el.

 

-    Văd! I-ar fi răspuns Mihai Eminescu. Iarba e mai verde decât alături.

 

-    De multă vreme mă bate gândul să sap acolo o fântână. Dar nu mă mai ţin puterile. Am îmbătrânit la ocnă. Era să-mi ucid femeia iubită, dintr-o minciună a unuia. Cine dă la iveală un izvor i se limpezeşte sufletul, ca apa. N-ai vrea sa facem împreună? Eşti tânăr şi plin de sănătate.

 

Aşa au purces ei să sape pământul. Mai la început cu cazmaua, apoi cu hârleţul. Pe ce lucrau, chipul li se lumina. Mihai se întorcea acasă mai rumen şi mai vesel. Iar Harieta se lăuda la vecini că dânsa l-a pus pe picioare, cu ierburile ei de leac.

 

Dar, pe ce muncea, pământul era tot mai tare.

-    Nimic nu se face fără trudă şi deznădejde! se liniştea poetul.

Într-o zi, bătrânul s-a îmbolnăvit într-o cocioabă din Uliţa calicilor. Întristat, poetul a trecut pe la dânsul să-i spună că totul este zădărnicie.

-    Nimic nu se face fără durere. Mergi mai departe! Vei izbuti!

Şi a săpat. Dacă hârleţul obosea, lua târnăcopul până ce stropi de sudoare umezeau pământul.

 

Ostenit, privea cerul depărtat ce părea de acolo ca o lună albastră. Deodată i s-a înfăţişat un copil zâmbitor călare pe un papagal.

 

-    De ce munceşti aşa? l-a întrebat pe poet.

-    Ca să-mi liniştesc sufletul. Că mă doare şi mă arde şi nu mai ştiu ce să fac. Veronica mea scumpă m-a înşelat. Se vede că acesta-i sfârşitul meu.

-    Dacă în fântână va răzbi apa, e semn că femeia e nevinovată. 

 

Nu bine sfârşi copilul vorba, că poetul a simţit un val rece cuprinzându-i trupul.

-    Apă! Apă! A strigat el. Veronica! Veronica mea!

Dar, vai, aţipise şi totul era numai un vis. Apa nu se ivise. Povestindu-i visul, bătrânul l-a povăţuit să mai aştepte, că dânsul a răzbit la ocnă fiindcă a avut răbdare. Astfel a pietruit fântâna, i-a făcut ghizdurile, capac şi cărăuş. Şi-a aşteptat… Mereu venea grăbit; şi, cu inima tremurândă, privea în hăul negru.

 

Într-o seară, când să plece acasă, uitându-se iarăşi în adânc, i-a văzut chipul ca într-o oglindă.

-    Apă! apă! A izvorât apă, strigă el. Dar nimeni nu-l auzea. Se înserase de-a binelea şi grădina era pustie.

A scos un căuş de apă. Era limpede ca şi cristalul şi rece, rece. Curând a sosit şi Veronica Miclea. Pasămite, poetul i-ar fi trimis carte.

 

Se zice că ploile dezlănţuite prin ani au mâlit fântâna, i-au spulberat pereţii. Numai pietrele şi izvorul au rămas neclintite şi stau mărturie în pământ, după movila ce s-a înălţat în acest veac.

 
download from google play download from apple store

 

Urmărește-ne și pe Google News

loading...
Zilele Eminescu la Botoșani: PROGRAMUL desfășurării evenimentelor


 

Cătălina CHIRU
Pământul bogat din Nordul sărac al României și o sărbătoare astăzi cu totul uitată - FOTO
În urmă cu 40-50 de ani, în duminica cea mai apropiată zilei de 6 august, în nordul județului Botoșani se sărbătorea Ziua Minerului.
Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Botoșaniul și-a căpătat renumele de ”oraș al geniilor”. De la Eminescu până la Iorga, de la știință la poezie, urbea moldavă a dat țării și lumii minți luminate și vizionare.
Botoșăneanul care l-a ”ales” pe Cuza domn apoi l-a urmat în exil, s-a preocupat și de recunoașterea celor doi fii nelegitimi ai fostului domnitor
Istoriografia românească îl prezintă pe acest ilustru botoșănean drept prieten și colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar adevărul nu este nicidecum departe.
Povestea dramatică a unei pianiste de geniu: ”Dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei!”
Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Cum a ajuns tatăl lui Eminescu să fie ”închis” la mănăstire, după ce a botezat un viitor mire în biserica de la Ipotești
Destinul familiei Eminovici este unul deseori analizat, detalii de tot soiul apărând de-a lungul timpului, fie că vorbim despre surse credibile, științifice, ori dintre cele care fac mai degrabă obiectul senzaționalului.
Geniul exmatriculat din liceul botoșănean: Şi faţă de alţii şi faţă de mine însumi, nedreptatea mi-a fost totdeauna odioasă
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea, la Botoșani, a celui mai mare istoric al românilor. 
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO
Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată
Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
De ce nu precizati sursa? Sau dumneavoastra ati avut bunavointa de a cerceta surse orale care de mult au decedat :))?
26 ianuarie 2018, 13:30
Sondaj
Sunt întemeiate grevele declanșate în noiembrie de salariații mai multor instituții din Botoșani?
Declaraţia zilei
„Sinucigașii dau niște semnale de alarmă, pe care oamenii din jur le pot decodifica și trebuie să se ia măsuri imediat. Eu pe șefii lor i-aș trage la răspundere: nu își cunosc oamenii? Nu le știu problemele? Trebuie să aibă ...
answear.ro%20
inpuff.ro
fashiondays.ro
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9681 lei
USD
Dolarul SUA
4.6029 lei
CHF
Francul elveţian
5.2648 lei
GBP
Lira sterlină
5.8001 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.1236 lei
XAU
Gramul de aur
299.3672 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2586 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.3052 lei
AUD
Dolarul Australian
3.0248 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.3895 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2043 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6663 lei
Vremea
astăzi
Botosani
-0.0 o C
Dorohoi
0.0 o C
Bucecea
-0.7 o C
Darabani
-0.4 o C
Saveni
0.5 o C
Ştefăneşti
3.0 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2023 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.