Botoşanii de altădată
Cum petrecea Paștile anticomunistul condamnat la moarte și executat de Securitate la Botoșani / De ce americanii nu au mai ajuns niciodată

Condamnat la moarte de comuniști, s-a predat singur la Securitate, pentru a-și proteja familia. Folosit ca agent dublu, i-a trădat pe comuniști și s-a alăturat iarăși Rezistenței din munți. Prins din nou, a fost condamnat fără proces și împușcat pe poligonul Penitenciarului Botoșani.

Pe marginea Rezistenței anticomuniste din anii 50 s-au scris și se mai scriu încă pagini de istorie. Securitatea ducea o luptă susținută, pe de o parte cu țăranii care nu se lăsau înduplecați să accepte ”beneficiile” colectivizării, pe de altă parte cu partizanii care se ascundeau în munți în așteptarea americanilor.  Pe lângă cei amintiți, se mai aflau românii din temnițe, torturați, mulți dintre ei victime ale reeducării.

 

Iar singura speranță, singura credință - în afară de cea în Dumnezeu - pentru a salva România de ocupație sovietică, era venirea americanilor. O speranță care avea să dispară cu anii, mai ales că cei care nădăjduiau în venirea salvatorilor au fost pe rând capturați de Securitate și condamnați la moarte, de cele mai mult ori în procese formale și fără temei.

 

 

Fugar de frica rușilor, prigonit de ”frații mei români”

 

"Pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum.

Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da, stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic.  (...)

Toată noaptea m-a plouat şi am făcut salturi prin glod, sărituri şi gropi. Dar totuşi mă simt fericit când mă gândesc la cei de prin temniţe căci mulţi ar dori să aibă fericirea aceasta cu toate căci eu nu o doresc nici vrăjmaşilor mei".

 

Cuvintele de mai sus au fost scrise în ziua de 3 aprilie 1953, în Vinerea Paştilor. Autorul lor, Vasile Motrescu, a fost unul dintre cei mai înverșunați luptători anticomuniști și cel care, la cinci ani după ce scria aceste cuvinte, avea să fie condamnat la moarte și executat pe poligonul Penitenciarului din Botoșani.

 


(Vasile Motrescu)

 

 

Condamnat din cauza lupte împotriva bolșevicilor

 

Povestea lui Vasile Motrescu poate fi oricând subiect de film, dacă cineva ar decide să răscolească și să transforme în peliculă cinematografică istoria luptei anticomuniste din România. Avea 22 de ani și, născut într-o familie din Vicovu de Jos, județul Suceava, dusese o viață simplă alături de familia sa. Încă de când au apărut primele semne că bolșevicii vor pune stăpânire pe țară, Vasile Motrescu a intrat în grupurile de partizani antisovietici, fapt care îl va determina să ducă o adevărată luptă de supraviețuire.

 

Lupta antisovietică din 1944 nu avea să fie iertată de către noii ocupanți. În primăvara anului 1949 află că Securitatea este pe urmele lui, astfel că se ascunde în păduri. Chiar fără să fie prins, este condamnat de Tribunalul Militar Iași la închisoare din cauza ”activității desfășurate în spatele trupelor sovietice în primăvara anului 1944”.

 

Pentru că membrii familiei încep să fie hăituiți, decide să pună capăt acestui chin.

 

În 1951 se predă Securității, mai ales că se dăduse veste că ”haiducii” care ies din păduri vor fi grațiați. O capcană, de fapt, cum avea să se dovedească mai târziu.

 

 

Agent dublu în Penitenciarul Botoșani

 

Securitatea încearcă să îl folosească pe Vasile Motrescu drept agent dublu infiltrat în grupul lui Ioan Gavrilă Ogoranu, care acționa în Făgăraș. Rolul lui Motrescu era acela de a furniza informații referitoare la locul unde se afla gruparea, spre a fi capturată de securiști.

 

Însuși Ogoranu avea să dea mărturie, mai târziu, că Vasile Motrescu a dejucat planurile Securității, avertizându-i pe partizani de iminenta lor capturare. „Am fi căzut sigur [în capcană], dacă în acea grupă de falşi partizani nu s-ar fi aflat un bucovinean înalt, în haine naţionale, Vasile Motrescu, care ne-a salvat viaţa“, povestește mai târziu Gavrilă Ogoranu.

 

 

Din lucrarea „Existenţa cotidiană a unui «bandit»: cazul Vasile Motrescu“, a istoricilor Theodor Bărbulescu și Liviu Țăranu, aflăm că Vasile Motrescu a fost trimis din nou într-o misiune, tot ca element infiltrat, pentru a deconspira un fost membru al Rezistenței. Pentru a face asta este introdus în celula în care cel vizat se afla, chiar în Penitenciarul Botoșani.

 

Vasile Motrescu procedează ca în prima situație: se deconspiră în fața fostului membru al Rezistenței, iar securiștii nu mai sunt dispuși să se joace de-a ”agentul dublu”, așa că îl condamnă pe Vasile Motrescu la 23 de ani și șase luni pentru tâlhărie, instigare publică repetată și asociere contra liniștii publice. Așa s-au ”tradus” faptele de nesupunere în fața Securității.

 

 

Partizanul fugar care trimite scrisori către autorități

 

Vasile Motrescu reușește din nou să își piardă urma. În 1952, pentru a treia oară, se ascunde în păduri. Urmează ani în care este hăituit, el și familia lui, iar nu de puține ori confruntările directe au lăsat în urmă morți și răniți.

 

Mai mult, Motrescu trimite scrisori către autorități, atenționând cu privire la tot marile nemulțumiri din rândul populației, mai ales din pricina colectivizării forțate. Petrece ani și ani în păduri, iernile în bordeie, scrie într-un jurnal care rămâne și astăzi mărturie a acelor timpuri.

 

Chiar dacă nu este capturat, pe 30 ianuarie 1956 este condamnat la moarte prin împușcare pentru ”crima de acte de teroare”. Este a treia sentință de condamnare a sa, după cele de tâlhărie, agitație publică și port ilegal de armament.

 

 

Capturat și executat

 

Este arestat în urma unei trădări, la mijlocul lunii ianuarie 1958. Ajunge din nou în Penitenciarul Botoșani. Urmează o anchetă formală, fără să mai fie judecat, fiind în vigoare condamnarea la moarte din 1956.

 

Execuția are loc pe 29 iulie 1958, la ora 21.30, pe poligonul Penitenciarului Botoșani.  

 

 

Chiar dacă s-a predat pentru a-i scuti pe cei apropiați de suferință, Securitatea își face și ea rolul dublu, de fapt cel pentru care și fusese creată. Astfel, părinții, cei trei frați, verii, verișoarele, cumnații, dar și vecinii și majoritatea consătenilor din Vicovu de Jos sunt urmăriți zi și noapte, obligați să se pândească între ei, bănuiți că îl găzduiesc sau îl ajută cu îmbrăcăminte sau alimente.

 

Sentința vine pe 11 septembrie 1958. Mama, Sofia Motrescu, în vârstă de 60 de ani, este condamnată la 20 de ani pentru crimă de „favorizare a infractorului”. Cei trei frați – Gheorghe, Ion și Constantin – sunt condamnați la muncă silnică pe viață, iar restul inculpaților la 15 sau 20 ani, în funcție de gradul de rudenie.

 

”De notat că procesul, desfășurat în plenul Tribunalului Suprem al R.P.R., compus din 19 judecători, a avut loc concomitent cu retragerea trupelor sovietice. Comuniștii români voiau să demonstreze că știu să nimicească, și cu familii cu tot, pe cei ce li se opuseseră în urmă cu 14 ani, cu arma în mână”,

Daniel Popa, în lucrarea ”Povestea familiei Motrescu din Vicovu de Jos”

 

 

 

 

În loc de epilog: Vin sau nu vin americanii?

 

O întâmplare din acei ani, petrecută chiar în redacția postului de radio ”Vocea Americii”, ilustrează situația reală în care se afla România. Întâmplarea este redată, peste ani, de către Mircea Carp, românul care copilărise în Botoșani și care, după ce a fost arestat și închis de către comuniști, reușise să fugă din țară, refugiindu-se în SUA și, ulterior, în Germania, acolo unde trăiește și astăzi, la 98 de ani.

 

În cartea ”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine”, fostul jurnalist de la ”Vocea Americii” și de la ”Europa Liveră” povestește cum în anii 50-60 a fost el însuși eroul unei  povești. Pentru a marca ziua de 10 Mai, Ziua Regalității, dar și zi națională a României până în anul 1946, Mircea Carp a considerat oportun ca senatori și deputați americani să fie solicitați spre a transmite un mesaj poporului român. Zis și făcut. Au fost aleși congresmeni care reprezentau mai ales comunități unde se aflau mulți americani de origine română. Acțiunea avea să fie însă oprită brusc și, mai ales, însoțită de concluzie extrem de dureroasă.

 

Pe scurt, Mircea Carp a fost chemat de către directorul adjunct de la ”Vocea Americii” care, pe un ton dur și fără loc de replică, a trecut inițiativa radiofonică în rândul ”gafelor politice”, iar explicația a fost așezată în câteva cuvinte: ”Nu ți-ai dat seama că acești senatori și deputați vorbeau (…) ca să fie realeși?”. Însă lovitura finală avea să vină câteva minute mai târziu:

 

”Dacă vă închipuiți să într-o zi, curând, infanteriștii de marină vor debarca la Constanța ca să elibereze România, vă înșelați. În momentul de față politica Statelor Unite nu prevede așa ceva. Noi, cei de la Vocea Americii, nu avem voie ca, prin astfel de programe, să le dăm speranțe false ascultătorilor”.  

 

 

 

Fragment din jurnalul lui Vasile Motrescu:

 

”Vineri 3 aprilie 1953 (Vinerea Paştilor) Amărât şi plin de gânduri am petrecut şi această zi de cum m-am sculat, am ieşit la soare şi citesc în Biblie şi mă gândesc că vine Sfintele Paşti şi sunt aciulea.

Paşti petrecut în necaz, sunt disperat şi fără nici o nădejde şi eu din mila domnului, până se va îndura Dumnezeu şi mă va strânge după pământul celor vii. Stau la soare şi mă gândesc la cei dragi de acasă, cum de Paşti orice suflet cât de sărac şi tot se bucură cel puţin de libertate şi e la un loc cu toţi oamenii. Numai eu stau pe Rustii [pustii] şi îmi plâng păcatele singur şi fără nici o mângâiere, flămând, trist, deznădăjduit, cu mintea încordată acuzând şi iertând tovarăşii de viaţă şi pe toţi vrăjmaşii sufletului meu.

Cât necaz, câtă trudă, durere, suferinţă, oboseală şi gânduri fără nici un rost, am întâmpinat într-aceşti 4 ani, de prigoană, temniţă şi captivitate, trupul meu istovit şi mintea mea obosită. Nu există fiinţă de om pe faţa pământului, să-şi poată imagina viaţa mea de câine, pe care am trăit-o aceşti 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe faţă s-a pleşit. În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum. Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic…”

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store

Urmărește-ne și pe Google News

Un botoșănean uriaș, necunoscut la el acasă: Cetățean de onoare al orașului, academician, a realizat primul transplant de măduvă osoasă din România
Botoșaniul și-a căpătat renumele de ”oraș al geniilor”. De la Eminescu până la Iorga, de la știință la poezie, urbea moldavă a dat țării și lumii minți luminate și vizionare.
Botoșăneanul care l-a ”ales” pe Cuza domn apoi l-a urmat în exil, s-a preocupat și de recunoașterea celor doi fii nelegitimi ai fostului domnitor
Istoriografia românească îl prezintă pe acest ilustru botoșănean drept prieten și colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza. Iar adevărul nu este nicidecum departe.
Povestea dramatică a unei pianiste de geniu: ”Dacă pașii te poartă vreodată spre cimitirul de la bariera Suliței, oprește-te și la locul de veci al Ruselei!”
Destinul tulburător al fetei care ar fi putut scrie istorie în muzica secolului al XIX-lea nu s-a scris până la capăt. A murit înainte de a împlini 26 de ani. La înmormântare, Scipione Bădescu scria despre stingerea “celei mai gingașe și mai strălucitoare flori din grădina societății botoșănene”.
Cum a ajuns tatăl lui Eminescu să fie ”închis” la mănăstire, după ce a botezat un viitor mire în biserica de la Ipotești
Destinul familiei Eminovici este unul deseori analizat, detalii de tot soiul apărând de-a lungul timpului, fie că vorbim despre surse credibile, științifice, ori dintre cele care fac mai degrabă obiectul senzaționalului.
Geniul exmatriculat din liceul botoșănean: Şi faţă de alţii şi faţă de mine însumi, nedreptatea mi-a fost totdeauna odioasă
Astăzi se împlinesc 151 de ani de la nașterea, la Botoșani, a celui mai mare istoric al românilor. 
În așteptarea unui moment istoric: Cum a mutat Iorga clopotnița Bisericii-simbol și documentul secret ascuns în zid acum mai bine de un secol - FOTO
Luna aceasta, orașul cunoscut de vreo jumătate de secol drept Târgul Doamnei - probabil cea mai frumoasă denumire pe care o poate primi o așezare - va consemna încă un moment istoric.
”Școala” de genii, locul din Botoșani care a dat țării minți luminate, de la academicieni la scriitori și pictori: Am devenit profesor, poate şi datorită acestei pregătiri iniţiale
Lumea academică este în doliu. Unul dintre cei mai mari lingviști ai țării - absolvent al unei școli botoșănene - a trecut la cele veșnice.
S-a stins un medic botoșănean - Trei generații, trei oameni de valoare, trei povești impresionante de viață - FOTO
O veste tristă ne-a reamintit povestea fascinantă a unei familii de botoșăneni. Un preot și doi medici, destine de excepție, care au scris istorie în teologie și în medicină.
Povestea unei spargeri cu autori neidentificați nici după 20 de ani și un obiect care leagă aproape misterios trei familii cu blazon
Un loc din nordul județului Botoșani are o poveste incredibilă, ce poate deveni oricând subiectul unui film documentar cu accente dramatice pe destinul unei familii care a dat țării politicieni de primă mână, scriitori de excepție, artiști și încă mulți oameni destoinici.
În căutarea bradului sădit de Iorga, martorul care s-a întors la Ipoteşti şi a murit în ziua comemorării lui Eminescu – GALERIE FOTO
A fost secretarul particular al lui Nicolae Iorga. Profesor la clasa palatină, unde învăța viitorul rege Mihai. A scris sute de studii și a semnat cărți ce s-au bucurat în timp de aprecierea multor oameni de seamă. Înainte de a muri a revenit la Ipotești, în căutarea bradului argintiu.
Cum îl sărbătoreau botoșănenii pe Enescu acum 90 de ani, o întâlnire emoționantă între un copil și un geniu al muzicii - FOTO               
După aproape un secol, Botoșanii nu mai au aproape nimic din gloria orașului de odinioară. Parfumul fostelor grădini ce concurau cu cele ale marilor capitale europene, casele modelate în linii arhitectonice care mai păstrează și astăzi, chiar în ruină fiind, parfumul de epocă, oamenii pentru care arta însemna mai mult decât colecții de fotografii lângă monumente suferinde... 
INTERVIU - Alexandru Hriscu și Botoșaniul de odinioară: Există o lipsă de patriotism local și o indiferență crasă la nivelul autorităților care ar trebui să se ocupe de patrimoniul orașului
”Această pagină tratează file din istoria vizuală și documentară a oraşului Botoşani din diferite surse documentare online sau offline. Pentru amintirea vremurilor trecute, tuturor botoșănenilor de pretutindeni”. Este descrierea uneia dintre cele mai urmărite și îndrăgite pagini din mediul virtual, Botoșaniul de odinioară.
În martie 1990 a aplanat conflictul de la Târgu Mureş, botoşăneanul lăudat de Vasile Milea care i-a refuzat pe ruşi şi l-a înfruntat de Iliescu
Erou sau ”personaj coleric”? Militar de carieră sau un simplu supus? Curajos sau dornic de afirmare? Poate că nici un alt general al Armatei Române nu a fost atât de controversat ca acest botoșănean care, dincolo de gradele militare, s-a bucurat și de distincții civile precum titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.
Un oraș la limita supraviețuirii: Industria glorioasă transformată în ruine, abandonată sau fărâmițată în doar câțiva ani
Locul care în urmă cu jumătate de secol producea utilaje și echipamente căutate în întreaga lume se mai mândrește, în anul de grație 2021, doar cu titlul de oraș cu cel mai curat aer din România.
Mințile luminate care au făcut istorie: Primul doctor în medicină din Moldova, botoșăneanul care a luptat cu varicela și a învins holera
În urmă cu 100, chiar 200 de ani, Botoșanii aveau parte de oameni cultivați, străluciți, îndrăzneți. Oameni care au luptat cu molime dintre cele mai cumplite și le-au învins.
Kilometrul zero al culturii naționale, locul din Botoșani pe care comuniștii voiau să îl declare ”rezervație de arhitectură urbană” – GALERIE FOTO
Locul nașterii poetului Mihai Eminescu. Biserica în care a fost botezat Mihai Eminescu. Vechi străzi de promenadă, clădiri care poartă în ziduri neștiute povești de dragoste sau secretele niciodată aflate ale comercianților de tot soiul. Un ansamblu urban unic în Moldova, o bogăție ignorată și abandonată astăzi.
”Copilul etern” al teatrului românesc a jucat pe scena de la Botoșani: A fost o perioadă fericită din viața mea / Îmi plăceau oamenii care umpleau până la refuz sălile de spectacol GALERIE FOTO
I se spune actrița-veselie, actrița-poveste. Însă, mai presus de toate, este ”copilul etern” al teatrului românesc. În acest an împlinește 80 de ani de viață, un destin de excepție, o carieră dedicată artei, o călătorie de șase decenii care a cotit, o vreme, și către Botoșani.
Fostul director de la Europa Liberă, mărturisiri despre ”Botoșanii copilăriei mele”: Ne lumina și ne sfințea doar poezia lui Eminescu – GALERIE FOTO
”Aici Mircea Carp, să auzim numai de bine!” Sunt cuvintele pe care părinții și bunicii noștri le-au ascultat ani la rând, cu urechea lipită de aparatul de radio, prin vocea celebră de la Vocea Americii sau Europa Liberă. Într-o vreme în care acest gest - ascultarea celor două posturi de radio - te putea duce în pușcăria comunistă...
Rana de pe obrazul Orașului Geniilor: Destinul dureros al casei care se prăbușește sub ochii noștri – GALERIE FOTO
În mijlocul orașului care a dat țării cel mai mare istoric și savant, o casă rezistă de mai bine de două secole, parcă anume spre a ne aminti că, acolo unde rădăcinile putrezesc, tulpina rămâne fără viață iar rodul se usucă și cade.  
”Pe cine invităm la video” - Mineriada și botoșănenii, secvența care a făcut carieră: Ne dăm foc la toate autobuzele, asta a fost înţelegerea - FOTO&VIDEO
Greva minerilor din Lupeni, care în urmă cu o săptămână s-au blocat în subteran, a declanșat un adevărat remember istoric, televiziunile naționale întrecându-se în a redifuza imaginile care au îngrozit lumea la mijlocul anului 1990.
Sondaj
Credeți că trebuie limitată la 30 km/h viteza pe șoseaua de la Lebăda?
Da
Nu
Nu știu / nu mă interesează
Declaraţia zilei
"Am trimis opt jucători la echipa a doua. Ei toți, cei opt jucători, vor evolua în Cupa României, acum, cu Botoșani. Niciun jucător de bază nu va face deplasarea. Îi dăm posibilitatea lui Iftime, poate câștigă și el un meci ...
Curs valutar
ieri
EUR
Euro
4.9126 lei
USD
Dolarul SUA
4.6804 lei
CHF
Francul elveţian
4.9667 lei
GBP
Lira sterlină
5.6911 lei
JPY
100 de yeni japonezi
3.4228 lei
XAU
Gramul de aur
266.7598 lei
MDL
Leul Moldovenesc
0.2374 lei
HUF
100 de Florinţi Maghiari
1.1838 lei
AUD
Dolarul Australian
3.1421 lei
CAD
Dolarul Canadian
3.4338 lei
CZK
Coroana Cehească
0.2019 lei
DKK
Coroana Daneză
0.6605 lei
Vremea
astăzi
Botosani
1.0 o C
Dorohoi
0.8 o C
Bucecea
1.9 o C
Darabani
0.1 o C
Saveni
1.0 o C
Ştefăneşti
4.7 o C
Horoscop
astăzi
app traffic statistics
© Copyright 2009 - 2022 Botoşăneanul. Toate drepturile rezervate.