Pregătirea șantierului a fost deja făcută, urmând ca în cel mai scurt timp să înceapă și lucrările.
Este vorba despre parcul Laval, din fața Casei Tineretului.
Primarul Cosmin Andrei a făcut ieri o vizită de lucru. Prin acest proiect, unul dintre cele mai vizitate parcuri ale orașului va avea un cu totul alt aspect.
Și anume spații verzi, pe 2.360 mp, amenajate cu gazon tip rulou. De asemenea, vor fi plantate 15.000 de flori, din care 10.000 vor fi brândușe. Parcul va fi înfrumusețat și cu narcise, lalele sau lavandă.
Vor fi plantați și 1.100 arbuști.
Întregul parc (2.580 mp) va avea sistem de irigații – aspersoare, duze de tip spray, controller, senzor de ploaie etc.
”Sistemele de irigație realizate eficient și profesional ajută la dezvoltarea armonioasă a vegetației și previn risipa de apă, prin controlul asupra cantității de apă furnizată și a momentului aplicării acesteia”, transmit reprezentanții municipalității.
Data estimată pentru finalizarea lucrărilor este luna mai 2022.
Valoarea totală a lucrărilor se ridică la 220.000 lei fără TVA.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Primarul Cosmin Andrei, mesaj pentru botoșăneni de Paști: Sărbători Pascale în tihnă
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Pompierii botoșăneni, zeci de misiuni în ultimele ore
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Tradiții și obiceiuri străvechi de Paști: Nu se mănâncă oul cu sare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Eduard Florescu, prima REACȚIE după acuzațiile de blat de la meciul cu Petrolul: Mi se pare penibil
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024
Incendiu de vegetație în apropierea unei păduri din județ în Sâmbăta Mare
Redacția Botoșăneanul
May 05, 2024